Angelina versus Posh

0 135

Angelina Jolie si Victoria Beckham se numara, cu
siguranta, printre superevele care ar putea figura oricand intr-un top al celor
mai mediatizate staruri din ultimii ani. Desi, la prima vedere, cele doua nu
prea par a avea prea multe in comun, o privire mai atenta asupra imaginii pe
care divele si-au creat-o in ultima vreme le-ar putea plasa intr-o concurenta
bizara.



Urmarindu-le cariera si ascensiunea in lumea mondena, nu
prea gasim multe conexiuni intre vietile celor doua dive. Angelina are un trecut
amoros tumultos, intrat oarecum in umbra din momentul in care relatia actritei
cu Brad Pitt a devenit pentru multa vreme subiectul cel mai vanat de ziaristi.
Victoria, cu un trecut mult mai cuminte, a tinut la randul ei primele pagini ale
ziarelor din momentul in care s-a casatorit cu celebrul fotbalist David Beckham.
Angelina are o cariera cinematografica in plina ascensiune, in timp ce Victoria,
dupa o cariera esuata in muzica, se chinuie cu disperare sa iasa in evidenta in
diverse alte domenii – moda, film, show-uri tv.


Dincolo de talentele profesionale ascunse ale fiecareia
dintre ele (mai mult sau mai putin evidente), cele doua starlete par sa fi
aplicat aceeasi reteta a succesului de imagine. Ambele au ales sa aiba o familie
numeroasa, pozand ori de cate ori au ocazia, in mame perfecte, ambele incearca
sa tina departe de ochii presei problemele conjugale (desi, in cazul Angelinei,
lucrurile nu stau prea roz in ultima vreme), ambele au aparitii publice care nu
sunt niciodata trecute cu vederea de catre criticii de moda (la acest capitol,
ce-i drept, Posh este adesea criticata pentru alegerile vestimentare neinspirate
pe care le face).



In 2008, Angelina si Posh s-au situat pe primul loc in
topul vedetelor care au adus cele mai mari vanzari revistelor pe coperta carora
au aparut. Cu toate acestea, nimeni nu s-a gandit sa vorbeasca despre vreo
presupusa rivalitate intre cele doua vedete.



Zvonurile au inceput sa circule in aceasta vara insa, in
momentul in care presa a aflat ca Angelina Jolie a semnat un contract cu Armani,
pentru a fi imaginea celebrei firme, al carei nume a fost adesea asociat in
ultimii ani cu imaginea familiei Beckham. Gurile rele au speculat ideea ca cei
de la Armani intentioneaza sa faca o campanie in care Angelina Jolie si David
Beckham sa promoveze brandul. Zvonul s-a rispit repede, pentru ca managerii
firmei au declarat ca nu se pune problema unei astfel de colaborari, dat fiind
ca fiecare dintre cei doi este familist convins si ca o astfel de campanie le-ar
putea leza imaginea partenerilor de viata. Atat le-a trebuit ziaristilor pentru
a pune paie pe foc. Unii au comentat ca, de fapt, Victoria ar fi fost cea care
s-a impotrivit unei astfel de colaborari.



Nu se stie care a fost adevarul, insa, daca ar fi sa ne
luam dupa incercarile disperate ale lui Posh de a fi in centrul atentiei in
ultima vreme, nu ne-ar mira ca diva sa fi avut o astfel de reactie. Adevarul
este, probabil, undeva la mijloc.  



Mai slaba ca niciodata, Posh a gasit, se pare, modalitatea perfecta de a
reveni in centrul atentiei – aparitia in juriul showului American Idol a devenit
ultima obsesie a vedetei. Posh a inceput sa ia lectii de dictie, de actorie si
probabil si de politete, daca ar fi sa ne luam dupa bunavointa excesiva pe care
a aratat-o admiratorilor la prima aparitie in cadrul emisiunii.



Desi la Angelina nu s-au facut prea multe referiri
malitioase in legatura cu zvonurile legate de campania pentru Armani, ultimele
aparitii ale actritei, la premiera filmului Inglorious Basterds, i-au dus pe
ziaristi cu gandul la nimeni alta decat la… Posh. De ce? Simplu, pentru ca
rochia din piele neagra pe care a purtat-o Angelina a scos in evidenta o talie
de invidiat, aproape la fel de subtire ca a Victoriei Beckham. Nu stim daca
Angelina si-a propus sa o devanseze pe Posh si la acest capitol, insa cu
siguranta carcotasii vor continua sa faca speculatii. Deocamdata „Angelina
versus Posh” ramane un subiect in „stand by”.


 Forum recomandat


 Zona Artelor: Carti, filme,
televiziune … si alte genuri de
arta
.
 

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.