Palariile regale de la Ascot

Ascot este un orasel din Berkshire, Marea
Britanie
, care si-a castigat notorietatea prin cursele de cai care se
organizeaza aici de-a lungul anului. La inceputul verii, Ascotul se transforma
de fiecare data intr-un adevarat paradis regal, gazduind una dintre cele mai
populare curse de cai, inaugurate cu trei sute de ani in urma de catre Regina
Ana. De atunci si pana astazi, cursa regala atrage in fiecare an numeroase
personalitati, precum si un numar extrem de mare de turisti dornici sa-i vada pe
membrii familiei regale sau pur si simplu pasionati de hipism.



Avand o istorie extrem de
interesanta, cursa regala de la Ascot a implinit in acest an 300 de
ani
– prilej de sarbatoare pentru intreaga familie regala, care
a delectat din nou privirile multimii cu eleganta desavarsita a tinutelot si mai
ales cu unul dintre elementele vestimentare obligatorii – palariile.




Amploarea evenimentului din acest an pare sa intreaca
orice asteptari – 284 201 participanti au fost asteptati la Ascot, pentru a
admira peste 500 de cai in cele 30 de curse. De altfel, statisticile arata ca in
fiecare an se consuma la Ascot peste 170000 de sticle de sampanie, aproximativ
10000 de homari, 5000 de stridii si 18000 cosulete cu capsuni.




Rand pe rand, fetele nobile, printre care
printesele Eugenie si Beatrice, printul Charles si
Ducesa de Cornwall
, in frunte cu regina insasi si cu
sotul acesteia, Ducele de Edinburgh si-au facut aparitia in
fata multimii amatoare de mondenitati.



Desigur, nu au lipsit comentariile ironice la adresa
unora dintre palarii, prin care doamnele au tinut cu orice pret sa atraga
atentia, uitand de limita firava dintre sublim si ridicol, precum nu au lipsit
nici comentariile malitioase la adresa unora dintre fetele regale.
Camilla, sotia lui Charles, spre exemplu, a purtat aceeasi
tinuta cu care s-a prezentat la nunta regala din aprilie, ceea ce a adus zambete
de ironie pe chipurile carcotasilor.




La competitie au fost prezente si foarte multe persoane
care nu au de-a face cu casa regala, dar care au tinut sa adopte aceeasi tinuta
de gala, cu sau fara palarie. Efectul a fost pe alocuri hilar, participantii
dand mai degraba senzatia participarii la un circ decat la un eveniment monden
cu tinute sofisticate.




De la clasice la avangardiste, palariile de la Ascot din
acest an au atras cu siguranta privirile amatorilor de moda haute-couture, dar
si ale curiosilor veniti fara un scop precis la celebrul eveniment.


Mai cititi cu capul
limpede:


palarii,ascot,regina,printesa,moda,accesorii
Comantarii (0)
Adauga comentariu