Cutremur in lumea modei – manechinele private de Photoshop?

In ultimii ani Photoshopul a devenit un instrument indispensabil in
publicitate, efectele sale miraculoase aducand schimbari importante in tot ceea
ce tine de promovarea imaginii. Pentru vedetele din lumea modei, a muzicii sau a
filmului si mai ales pentru marile companii care se folosesc de imaginea lor in
promovarea propriilor produse, magia Photoshopului contribuie actualmente
substantial la reteta succesului.
 
Departe de a mai fi un secret,
faptul ca toti producatorii de publicitate folosesc diverse programe
computerizate pentru a modifica spoturile sau fotografiile din campaniile pe
care le creeaza, constituie, in ultima vreme, un subiect de actualitate in
universul publicitar. In 2009 toata lumea a remarcat faptul ca Sharon Stone nu
este deloc „naturala” in reclama pentru Dior sau ca stralucirea parului
Laetitiei Casta nu se datoreaza atat ingredientelor miraculoase ale produselor
L’Oréal, cat mai ales magiei Photoshopului. Faptul a trecut insa drept o
minciuna tolerata, de care toti potentialii cumparatori ai produselor respective
sunt constienti.



Succesul campaniilor a generat insa numerose comentarii negative chiar
printre colegii de breasla, comentarii referitoare la faptul ca acest gen de
publicitate este inselatoare. Acesta pare sa fie motivul pentru care, de curand,
la initiativa deputatului francez Valerie Boyer, a fost propus
un proiect de lege privind modificarea fotografiilor de orice natura
(publicitare, artistice, etc) prin diverse programe. Legea nu prevede
interzicerea utilizarii unor astfel de programe, ci propune prezenta obligatorie
a unei etichete cu mentiunea „Retusat”, acolo unde este cazul. Desi inca nimeni
nu s-a plans de faptul ca publicitatea care utilizeaza in mod excesiv mijloacele
electronice creeaza constant iluzii superevelor dornice sa atinga perfectiunea,
proiectul de lege, aflat inca in stadiul embrionar, a suscitat deja numeroase
reactii.




Problema este insa mult mai complexa decat pare la prima vedere. Si asta
pentru ca exista deja cazuri in care folosirea Photoshopului a devenit o
adevarata arta a timpurilor moderne. Acestea ar trebui sa fie separate de
celelalte situatii, in care programele informatice sunt folosite pentru a retusa
in mod grosolan imagini care nu au nimic de a face cu realitatea, menite sa
pacaleasca potentialii clienti ai unor companii. Este o adevarata placere sa
privesti capodopere electronice, create de designeri cum sunt Mert &
Marcus
, Annie Leibovitz sau Steven
Meisel
, care nu urmaresc sa falsifice realitatea in scopuri comerciale,
ci, mai curand sa lucreze fotografiile asemeni pictorilor care se joaca pe
panza.




Plasarea unei etichete regelementate de lege pe astfel de creatii, artistice
pana la urma, ar diminua in mod cert efectul lor estetic. E drept ca in cazul
altor „capodopere”, privitorul ar descoperi cu placere dezvaluirea retusurilor,
iar in unele situatii acest lucru ar determina o reglare a efectelor publicitare
(e suficient sa ne gandim la fotografiile inselatoare ce insotesc produsele de
slabit). Diferenta intre aceste categorii este insa adesea greu de facut si o
lege care sa trateze in mod diferentiat produsele vizuale pare cel putin la fel
de controversata ca si una care sa le trateze in mod egal.



Redactiile marilor reviste de moda au deja opinii diferite referitoare la
acest proiect de lege care, pentru unele dintre ele, s-ar putea sa aiba
consecinte negative. Unii il considera benefic, altii considera ca oricum,
folosirea Photoshopului ar trebui sa fie in limitele bunului simt, iar altii
sunt de parere ca astfel de decizii ar trebui sa apartina exclusiv celor care
fac si prelucreaza fotografiile si nicidecum guvernului.


Pana la potentiala adoptare a legii, care, daca va fi pusa in practica, va
produce cu siguranta efecte variate in lumea modei, poate ca toti cei implicati
ar trebui sa mediteze asupra faptului ca lucrurile trebuie privite nuantat. Si
asta pentru a evita inlocuirea unui exces cu altul.


 Forum unde comentam cu
placere


 Moda si Fitze…


photoshop,modele,prelucrare,moda,fals
Comantarii (0)
Adauga comentariu