Arsurile solare, tratament

Cand apar arsurile solare?


Arsurile apar în momentul în care pigmentul protector al pielii, numit
melanină, este incapabil să facă faţă expunerii excesive la soare.


Tratarea arsurilor diferă după gradul în care pielea este afectată. Se pot
folosi creme dermatologice, dintre acestea cele mai eficiente fiind
Bepantenul, Epiteliale AH şi Bepantolul.


Bepantolul este o spumă mai eficientă, care calmează senzaţia de pruruit
şi grăbeşte formarea ţesuturilor


Cremele dermatologice, frunzele de aloe, castraveţii şi ceaiul de mentă
reprezintă câteva modalităţi de combatere a iritaţiilor


Tratamente cu aloe şi iaurt


În funcţie de gravitatea arsurii, pacienţii pot apela la tratament
specializat sau la un tratament naturist. Printre remediile naturiste la
îndemână se numără frunzele de aloe, praful de copt, castraveţii, ceaiul de
mentă, iaurtul, gheaţa şi lichidele.


Frunzele de aloe scoase de la frigider se decojesc, iar suprafaţa proaspăt
curăţată se aplică pe pielea arsă de soare. Frunza de aloe conţine un gel rece
care ajută la calmarea durerii, păstrând pielea hidratată.


Praful de copt. Se pune o jumătate de linguriţă de praf de copt înt-o cadă
plină cu apă călduţă. Acesta hidratează pielea şi calmează durerea şi
umflăturile.


Castraveţii ajută la calmarea pielii roşii şi a umflăturilor. Acesta se
aplică în felii direct pe zona de piele afectată.


Ceaiul de mentă, aplicat cu ajutorul unui tifon pe piele, ajută la grăbirea
procesului de vindecare a pielii.


Iaurtul conţine culturi active de bacterii care ajută la înlăturarea
aspectului de piele roşie şi reduce durerea.


Gheaţa se aplică direct pe zona arsă de soare pentru a calma senzaţia de
arsură.


Lichidele sunt necesare pentru evitarea deshidratării.


Fără creme la arsuri de gradul II


Dermatologii nu recomandă folosirea cremelor în cazul arsurilor de gradul II
şi III, deoarece nu ajută la refacerea epidermei, ci este necesară utilizarea
soluţiilor astringente.


Pentru tratarea corectă a arsurilor solare este necesar să se cunoască exact
stadiul de degradare al pielii.


În primele stadii ale arsurii apare eritemul, înroşirea pielii, urmată de
senzaţia de prurit şi intoleranţa la soare. Următoarea etapă constă în apariţia
bulelor cu lichid. Cel mai sever caz de arsură solară poate duce la distrugerea
în profunzime a ţesuturilor.


  Forumuri recomandate
la Supereva


 Super Sanatate
>>

carenta de iod, iod
Comantarii (0)
Adauga comentariu