Citadela lui Raymond de St. Gilles (Tripoli,
Liban)
Cocotata in varful unei stanci, deasupra orasului Tripoli din Liban, citadela
lui Raymond de St. Gilles este o fortareata cu un trecut indelungat si agitat.
Desi arabii au fost cei care au construit aici o citadela in 636, aceasta poarta
numele cavalerului cruciat crestin Raymond de St. Gilles, conte de Toulouse.
Important conducator militar in perioada Primei Cruciade (1096-1099)
impotriva musulmanilor, care dominau estul Mediteranei, Raymond urmarea sa
cucereasca Tripoli, port prosper si oras aparat de ziduri formidabile. Nereusind
sa ia cu asalt orasul, in 1103 ca ordonat construirea unui nou castel pe
stancile situate la numai 4,8 km de oras sis eparate de acesta de gradini si
livezi. Odata instalat in castelul sau, pe care l-a numit Muntele Pelerin,
Raymond putea sa controleze accesul in oras. Aparatorii musulmani ai orasului au
organizat atacuri impotriva castelului, incercand sa-i scoata pe cruciati de
aici, in cursul unui asemenea atac Raymond fiind ranit mortal. A murit in
castel, in februarie 1105. Dar fiul sau Bertrand, a reusit sa captureze orasul
in 1109 si a fost declarat conte de Tripoli.
Orasul a ramas sub dominatie crestina pana in 1289, cand mamelucii egipteni
l-auc apturat si l-au jefuit ca parte a planului lor mai comple, de alungare a
cruciatilor din Liban. mamelucii au distruc complet vechiul oras-port, si au
construit un nou oras mai in interior, sub zidurile citadelei. Aceasta a fost
reconstruita si mult extinsa, si a servit in continuare drept centru
administrativ al mamelucilor, pana in 1516, fiind apoi preluata de turcii
otomani.
Impozantele constructii ale citadelei sunt martorele a noua secole de
istorie. Piesa de rezistenta din punct de vedere arhitectural este intrarea cu
trei porti: una otomana, una mameluca si alta cruciata.
Byblos (Jbeil, Liban)
Byblos sau Jbeil, este unul dintre cele mai vechi orase din lume, cu o
istorie de peste 7.000 de ani. Era un port infloritor si extrem de important in
perioada dominatiei feniciene. Fenicienii (canaaniti) veneau de pe teritoriul
actualului Liban si si-au extins imperiul in intreg Orientul Mijlociu si chiar
mai departe. Printre lucrurile pe care le-au lasat mostenire omenirii, se numara
radacina alfabetelor grec, etrusc si latin. Din fenicieni, Byblos a fost locuit
de reprezentantii unora dintre cele mai mari culturi din lume. Orasul a fost
revendicat de egipteni, greci, romani, arabi si bizantini. Ca urmare, sapaturile
facute aici au scos la iveala o bogatie de comori arheologice lasate de aceste
culturi. Din foarte multe puncte de vedere, studierea orasului Byblos poate fi
comparata cu studierea civilizatiei umane.
Fiecare noua civilizatie aparura la Byblos, a instituit noi reguli si
religii. Temple au fost jefuite, distruse si recladite, ca sanctuare ale zeilor
venerati de noii cuceritori. Unul dintre cele mai uimitoare vestigii de templu,
cu un mare numar de vechi obeliscuri, a fost numit Templul Obeliscurilor. Candva
trebuie sa fi fost cu adevarat un templu maiestuos; astazi este o ruina
maiestuoasa. Alte vestigii remarcabile pe acest site includ necropole feniciene,
un templu egiptean vechi de 4.000 de ani, un amfiteatru roman si un castel
cruciat din secolul XII.
In 1860, francezul Ernest Renan a inceput sapaturile in vechiul oras, dar
studii mai serioase au fost intreprinse abia in secolul XX, aici lucrand
impreuna un numar de arheologi eminenti, timp de cinci decenii, incepand cu anii
1920. In mod uimitor, Byblos a reusit sa evite pagubele cauzate de cele mai
cumplite lupte din recentul razboi libanez, desi risca sa fie distrus de
bombardamente cat timp Libanul continua sa se afle sub amenintarea lor.
Templul lui Bacchus (Baalbek,
Liban)
Ruinele constructiilor romane evoca adesea imagini ale vechii splendori
imperiale, dar templele de la Baalbek sunt cu totul aparte. Situate sus, in
vechiul sit aflat pe un deal, aceste etraordinare vestigii domina pamantul ars
de soare din valea Bekaa. Dintre structurile care au mai ramas in picioare,
templul dedicat lui Bacchus, inconjurat de 42 de coloane corintice, fiecare
inalta de 19m, este cel mai bine conservat. Situl dateaza din mileniul III
i.Hr., cand zona era locuita de fenicieni. Acestia au ridicat un templu dedicat
zeului soare Baal, sia u dat orasului numele sau.
In perioada elenistica, Baalbek a fost numit Heliopolis – Orasul
Soarelui. Sub Iulius Caesar, a devenit colonie romana, urmand o lunga perioada
in care s-a construit masiv, mai multi imparati romani etinzand orasul. Baalbek
era un centru major de cult al zeilor romani, cele trei temple principale
ridicate aici fiind inchinate lui Bacchus (zeul vinului si al fertilitatii)
Jupiter si Venus. Orasul a continuat sa se dezvolte pana in 313 d.Hr., cand
crestinismul a fost legalizat, fiind adoptat ca religie oficiala a imperiului.
Cultul zeilor pagani a intrat in declin, Heliopolisul a inceput sa decada,
templele au fost inchise si adesea partial distruse. Avand in vedere aceste
distrugeri si puternicele cutremure de pamant din regiune, este remarcabil ca o
parte mare din templul lui Bacchus a supravietuit. Antablamentul si frizele
bogat ornamentate, ca si sculpturile complexe, incluzandu-le pe cele ale lui
Marte si Dianei, asteapta sa fie descoperite de vizitatori. Desi este atribuit
lui Bacchus, iconografia sugereaza ca templul a fost dedicat, in fapt, lui
Mercur, mesagerul inaripat al zeilor.
In secolul VII, Baalbek a fost asediat si templul transformat in fortareata.
In profida unui trecut furtunos, ruinele templului continua sa ramana cu
incapatanare in picioare, marturie a maiestriei constructorilor sai din urma cu
peste 2.000 de ani.
Ruinele de la Anjar (valea Bekaa,
Liban)
Aceste ruine magnifice, profilandu-se asemenea unor schelete pe cerul insorit
al Libanului, sunt dovezi tulburatoare ale indelungatei istorii a regiunii. In
prezent, populatia Anjarului este compusa in mare masura din imigranti armeni,
adusi aici de catre francezi, la izbucnirea celui de al Doilea Razboi Mondial.
Cand au sosit, orasul era mohorat si aproape parasit, refugiatii locuiau in
corturi si multi dintre ei au murit de foame si din cauza bolilor. De atunci, au
facut din Anjar caminul lor, tranformandu-l din nou intr-o zona agricola,
inverzita.
Zilele de glorie ale Anjarului au fost in perioada umayada (660-750). Asezaea
a fost ridicata in timpul califului Walid I, si curand a devenit un oras
infloritor, un important centru comercial, cu peste 6.000 de pravalii si
ateliere. Dinastia umayada a folosit Anjarul ca resedinta de vanatoare si ca
refugiu in timpul celor mai calduroase luni ale anului.
Primele sapaturi arheologice in situl orasului umayad – cunoscut locuitorilor
sai sub numele de Gerrha – au inceput in 1949 si continua. Aici au fost
dezgropate resturi de coloane inalte de sprijin si gratioase arcade ale unor
galerii comerciale. Au mai fost descoperite bai, case, palate, piete in aer
liber, ruinele unei moschei si strazi pariate. Orasul era puternic fortificat,
impozantele porti de intrare si turnurile de paza de pe ziduri putand fi vazute
si acum. Anjar a fost construit pe un rau, locuitorii sai amenajand santuri si
conducte de aductie a apei.
Arhitectura Anjarului este un amestec de arhitectura locala si de import,
fiind descoperite frecvent ruine de cladiri si ziduri grecesti, romane si de la
inceputurile perioadei crestine, care sugereaza ca materialele extrase din
structurile mai vechi au fost refolosite si trofeele de razboi incorporate in
arhitectura locului. Deasupra ruinelor parasite troneazastatui mari, cu capetele
lipsa, drapate in vesminte bogate, sculptate in piatra. La mica distanta se afla
ruinele unei civilizatii si mai vechi, ale unui castel roman.
Sursa:
UNESCO
Va recomandam sa mai cititi si:
Asia
Leilor
araba
pamant
piatra
Maldive
experiente de neuitat in China
Turcia
Jurnale intime
roman
Suflet fericit
Raiul….
budismul
dumneavoastra
viata
personalitatea
corpului
pui
lume!
bine
viata
ani
fericita
ta
binedispune